Hormonii joaca un rol foarte important in mentinerea sanatatii organismului oricarei femei. Cand exista fluctuatii ale nivelului de hormoni sunt afectate starea de spirit, dorinta sexuala, fertilitatea si ovulatia. Cu alte cuvinte, dezechilibrul hormonal influenteaza negativ aparatul reproducator, justificandu-se astfel comportamentul femeilor in anumite perioade.
In fiecare luna se produc hormoni caracteristici sexului feminin – estrogen si progesteron; atunci cand valorile acestora nu sunt echilibrate, sanatatea poate avea de suferit.
Tulburarile hormonale si ciclul menstrual
Exista numerosi factori care pot afecta echilibrul hormonal si implicit un ciclu menstrual normal. Anticonceptionalele, stresul, consumul de droguri, cafeina, alcoolul sau chiar un regim alimentar nepotrivit pot contribui la scaderea concentratiei de proteine si, astfel, ovulatia devine neregulata.
Alti factori care pot perturba echilibrul hormonal si menstruatia:
- Tulburari functionale ale glandei suprarenale – Produce 35% din totalul hormonal necesar la menopauza si aproape 50% la postmenopauza. Deci, prin compromiterea activitatii acestor glande este afectat intreg echilibrul hormonal. Sub influenta stresului, indiferent de cauze, glandele suprarenale secreta cortizol care influenteaza negativ nivelul de estrogen, progesteron si DHEA.
- Tulburari de alimentatie – Hormonii nu provoaca probleme de alimentatie, insa dezechilibrul hormonal poate cauza tulburari in acest sens, precum anorexia si bulimia. Cand apar astfel de tulburari sunt afectati hormonii tiroidieni, hormonii de crestere; nivelul de estrogen si DHEA este scazut, iar nivelul hormonilor de stres este ridicat. Aceste circumstante conduc la instalarea amenoreei.
- Probleme de ovulatie – Aceste tulburari sunt determinate de nivelul ridicat de testosteron sau prolactina. Primul tip de hormon stimuleaza caracteristicile sexuale masculine si este responsabil de pilozitatea excesiva si de oscilatia libidoului.
- Sindromul ovarului polichistic – Afectiunea este cauzata frecvent de hiperandrogenism. In aceasta situatie apare un dezechilibru major deoarece nivelul de hormon luteinizant este ridicat iar nivelul de hormon foliculostimulant (FSH) este scazut.
- Modificari ale mucusului cervical (glera cervicala) – Schimbarile legate de mucusul cervical includ transformari privind densitatea si consistenta acestuia sau productia diminuata inclusiv in timpul ovulatiei.
Dezechilibre hormonale si perioada post-partum (dupa nastere)
Dupa sarcina organismul se confrunta cu diferite dereglari hormonale; din acest motiv foarte multe mamici manifesta tulburari emotionale si fizice, cel mai frecvent manifestandu-se depresia post-partum. Acest tip de depresie afecteaza aproximativ 13% dintre mamici.
O alta afectiune intalnita la 5-7% dintre femeile care tocmai au nascut este tiroidita postpartum – inflamatia nedureroasa a glandei tiroide care se poate manifesta in primele 2-6 ore imediat dupa nastere. Simptomele sunt asemanatoare cu cele intalnite in caz de hipertiroidism: tulburari de ritm cardiac, scadere brusca si inexplicabila in greutate, nervozitate, oboseala si sensibilitate crescuta la caldura.
In a doua etapa a bolii, manifestarile se apropie de cele ale hipotiroidiei, incluzand crestere inexplicabila in greutate, voce ragusita, fata tumefiata, constipatie, oboseala si sensibilitate crescuta la frig.
Diagnosticul este stabilit in urma analizelor la sange.